„Her ghost”

– De ce te tot duci acolo, Sam? Înțelege, te rog, Maya nu mai e.

Cum ar putea Josh să înțeleagă că, de fapt, Maya e încă acolo și mă așteaptă în fiecare zi să îi duc cumpărăturile? Nu are o stare de sănătate foarte bună, într-adevăr, însă mereu mă așteaptă așezată pe balansoarul din fața casei sale, cu același zâmbet cald pe care îl știu și pe care îl iubesc atât de mult. 

Josh nu a iubit vreodată o femeie cu adevărat, nici măcar pe ultima lui iubită, care i-a dăruit și doi copii ai naibii de frumoși, dar pe care a părăsit-o la altar, în fața familiilor lor și a zeci de alți oameni. Josh nu înțelege ce înseamnă iubirea.

-Maya e încă acolo. Un pic slăbită, da, dar e acolo. Nu înțeleg de ce nici măcar tu, cel mai bun prieten al meu, nu mă crezi.

Maya e dragostea vieții mele. Ne-am întâlnit în urmă cu 10 ani, când aveam doar 17 ani și am fost angajat de către tatăl ei să le fac cumpărăturile în fiecare zi. A fost dragoste la prima vedere. Cel puțin din partea mea. Îmi amintesc și acum cum arăta: avea o rochie albă lungă până la glezne, cu un imprimeu floral, iar în picioare o pereche de pantofi culoarea piersicii. Părul desfăcut îi încadra atât de bine fața angelică… Am rămas cu ochii ațintiți asupra frumuseții ei, știind că făceam parte dintr-o clasă inferioară celei în care se afla ea. 

Am fost conștient că nimic nu se poate întâmpla între noi, până la urmă eu eram fiul unui fermier, iar ea fiica unui bogătaș. Am știut că nu se poate uita la mine în felul în care mă uitam eu la ea, însă am continuat să sper de fiecare dată când o întâlneam că, poate, poate, se va lega ceva între noi și nu o să mă mai vadă drept „băiatul care face piața și aduce cumpărăturile”.

Iubirea noastră a înflorit într-o zi de iarnă, când mi-a spus că îi place de mine și că se gândește mereu ce o să se întâmple între noi dacă eu voi fi aflat. Îmi amintesc cât de repede am lăsat jos plasele cu alimente și cum am sărutat-o în fața casei ei, ca mai apoi să fim treziți înapoi la realitate de către tatăl ei care mi-a cerut să plec de îndată acasă. Timp de câteva zile Maya nu mai stătea în balansoar, nu mă mai aștepta așa cum o făcea de obicei, ci o vedeam în spatele geamului de la bucătărie făcându-mi cu mâna.

Apoi s-a produs ceea ce a schimbat totul – părinții Mayei au plecat, lăsând-o singură în acea casă mare cu etaj. I-am cerut să ne mutăm împreună, dorindu-mi să ducem relația la un alt nivel, însă am fost refuzat de fiecare dată. După un timp, am simțit-o schimbată, m-am îndepărtat de ea, fiindcă nu mai era Maya zâmbitoare, caldă și dulce pe care o știam; se transformase în Maya supărăcioasă, irascibilă și de necontrolat. Am început să îi las cumpărăturile în fața ușii, nu mai intram să servesc un ceai, așa cum făceam mereu de când rămăsese singură.

Starea de sănătate a Mayei a început să se agraveze, ușor-ușor a început să slăbească, până când nu s-a mai putut ridica deloc din pat. Nu mi-a părut rău pentru ea, astfel că am continuat să îi las cumpărăturile în fața ușii, cumpărături pe care le găseam mereu a doua zi în același loc în care le lăsasem. La început nu m-a interesat, doar luam alimentele vechi și le aruncam la gunoi. Ulterior am început să îi iau atât cumpărăturile vechi, cât și cele noi și să i le pun în frigider sau la locurile lor, după care plecam. În casă nu se auzea niciun zgomot, era o liniște deplină, însă i-am simțit mereu prezența de cum intram pe poartă. Știam că încă se află în casă.

Am continuat cu orgoliul ăsta prostesc mulți ani. În ziua în care am împlinit 25 de ani am văzut-o, după mult timp, stând în obișnuitul balansoar, așteptându-mă. Știu că am fost un prost, ar fi trebuit să fiu lângă ea când avea cea mai mare nevoie de mine, însă acum încerc să îmi repar greșelile din tinerețe, aș vrea să nu mai am regrete.

-Sam…

M-am ridicat de pe scaun, am luat cumpărăturile și am pornit către casa singurei femei care mi-a dat lumea peste cap. Știam ce am de făcut, însă aveam mari emoții. Poate că de data aceasta va accepta să locuim împreună… Am simțit că ceva nu e în regulă, dar când i-am văzut zâmbetul am simțit că nimeni și nimic nu ne poate face rău. În lumina apusului, părul ei avea culoarea focului… „Ce norocos sunt că te am, frumoasa mea, Maya!”.

-Dragul meu, ai sosit.

M-a întâmpinat cu o îmbrățișare strânsă și cu un sărut pe obraz, însă în ciuda zâmbetului, ochii îi erau inexpresivi. Mi-a spus cât de mult mă iubește și că își dorește să îi fiu aproape pentru totdeauna. Am observat, apoi, că ținea ceva în mână.

-Un cadou, mi-a spus.

Mi-am dat seama ce semnifică acel cadou și știam cât de mult o iubesc și cât de departe aș fi dispus, acum, să merg pentru ea.

„I-am livrat cumpărăturile zi de zi, timp de aproape 10 ani, însă acum îmi dau seama de ce toată lumea spune că locuința ei e abandonată. Astăzi am realizat că nu o vedeam pe ea, pe Maya a mea. Nu era nici fantoma ei… Maya pe care o cunoașteam eu m-a iubit, iar ceea ce stătea acum în fața mea nu era femeia care și-ar fi dat și viața pentru mine. Cine te iubește își dorește să rămâi în viață, nu îți cere să te sacrifici în fața casei ei în numele iubirii voastre.” Au fost ultimele gânduri pe care le-am avut în momentul în care am închis ochii și am văzut stelele pentru ultima dată. Inelul de logodnă pe care îmi doream să i-l ofer mi-a picat din buzunar, iar cuțitul a căzut, plin de sânge, pe trotuarul din fața casei.

🌸 Această scurtă poveste poate fi regăsită și pe contul meu de wattpad.